Rădoi, înapoi în Liga 1? Varianta interesantă lansată de un nume important din fotbalul românesc: „Cândva va trebui să fie și pe banca lor”

Redactor:
Daniel Anghel
Rădoi, înapoi în Liga 1? Varianta interesantă lansată de un nume important din fotbalul românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

U Craiova, cu Devis Mangia la cârma echipei a ajuns la a treia înfrângere în acest sezon, după primele opt etape, ultima a fost la Mediaș, pe terenul celor de la Gaz Metan. Oltenii au reușit să deschidă scorul prin Mitriță, dar echipa lui Mihai Teja a reușit să întoarcă rezultatul. Koljic a restabilit egalitatea, dar Cristea a punctat pentru gazde stabilind scorul final, 3-2.

Antrenorul italian ar putea fi îndepărtat după începutul slab de sezon, iar Sorin Cârțu îl vede pe Mirel Rădoi în locul său pe banca tehnică. Fostul mijlocaș al FCSB-ului a impresionat la debutul său pe banca României U21, după ce a obținut două victorii importante cu Portugalia U21 și Bosnia U21: „Mirel Rădoi a fost unul dintre jucătorii mei preferați în carieră. Nu m-am înșelat în privința calităților lui și m-am putut baza întotdeauna pe el pe teren. Sunt convins că va fi și un antrenor de succes, chiar dacă a avut ghinion la Steaua.

Îl văd antrenând Craiova, nu cred că e nicio problemă că a jucat la Steaua. Cândva va trebui să fie și pe banca Universității. Știe ce se cere aici și cred că va reuși lucruri frumoase”, a spus Sorin Cârțu pentru Telekomsport.

Pentru U Craiova urmează un meci important, pe teren propriu, împotriva celor de la Viitorul Constanța. Oltenii ocupă locul șapte, cu 11 puncte și este la un punct distanță de ultimul loc de play-off, ocupat de Dunărea Călărași.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Rămas bun, MAESTRE! Marele actor al ţării a murit. Sperau cu toții că va scăpa
Rămas bun, MAESTRE! Marele actor al ţării a murit. Sperau cu toții că va scăpa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×